• Caută

Termostatul Aqara E1 ajunge oficial și în Europa

Producătorul chinez Aqara (parte din ecosistemul Xiaomi) a lansat oficial în Europa termostatul smart pentru calorifere. Sub denumirea de Radiator Thermostat E1, acesta este similar ca specificații și funcții cu modelele de la branduri precum Salus, Hama sau Moeshouse, disponibile de ceva timp pe piață.

Avantajul cu care vine Aqara este acela că poate fi inclus în ecosistemul Xiaomi, unde se pot seta diverse automatizări, iar în plus de asta avem garanția calității. De asemenea, produsul este compatibil cu majoritatea asistenților virtuali, cum ar fi: HomeKit/Siri, Alexa, Google Home/Google Assistant, IFTTT, Home Assistant.

Aqara Smart Radiator Thermostat E1 - specificatii

Spre deosebire de majoritatea termostatelor de acest gen – care citesc temperatura folosind un senzor intern, de cele mai multe ori „afectat” de căldura generată de calorifer – termostatul Aqara poate primi informații cu privire la temperatura din cameră folosind unul din senzorii de temperatură Aqara, pentru informații mai precise (este necesar un gateway). De asemenea, se pot folosi și senzorii pentru ușa sau geam, iar termostatul poate fi configurat să închidă căldura atunci când acestea sunt deschise pentru mai mult timp.

Aqara Smart Radiator Thermostat E1 - display

Așa cum menționat puțin mai sus, folosind aplicația Aqara Home se pot seta diverse automatizări, precum setarea temperaturii în funcție de perioada zilei sau de a porni automat căldură atunci când te apropii de casă. La fel de bine se poate opta și pentru a seta căldura automat în funcție de vremea de afară.

Aqara Smart Radiator Thermostat E1 - automatizare

Se pot grupa și sincroniza mai multe termostate pentru a funcționa mai eficient, fiind posibilă opțiunea de a seta o temperatură diferită pentru fiecare cameră. Există și modul antiîngheț, pentru perioadele când ești plecat mai mult timp de acasă, dar și funcții de multi-home. Termostatul funcționează cu 2 baterii AA care pot asigura până la 12 luni de autonomie.

Momentan termostatul este disponibil doar pe Amazon.de, cu livrare și în România. Folosind cuponul de reducere TRVE1UKEU (valabil până pe 15 septembrie) aveți reducere 10%. Posibil ca în perioada următoare să fie disponibil și în România, la distribuitorii autorizați.

Sursă: 1, 2

Distribuie
Lasă un comentariu